Iar imi sfasii sufletul in mii de bucati,
de parca durerea ce o simt mi-ar strabate nu doar oasele ci si carnea inimii.
Incep sa scriu incet pe nisip imaginea care imi tresare acum in minte,
stiu doar un lucru...ma doare si vad cum sangerez.
In arsita pieirii nu gasesc ragaz de a trece dincolo
si in urma mea cresc umbre mari
acoperindu-mi glasul si suflare.
Cum nu vezi ca nu mai sunt?
cum nu simti ca lacul uitarii ma inghite
si pestii vremii imi mananca amintirea
asemenea unui soare obosit,
aici se incheie universul meu cu lacrima .
Fara cuvinte si fara zare.
