Unda de primavara

Scad din fiinta mea zilele de tristete
asa cum primavara urmeaza iarna.
Imi deschid mai bine ochii si observ ca pasii mei aluneca printre nori,
poate acum ar fi momentul sa ma trezesc,sa imi dau seama ca viata mea
se vestejeste usor ca florile de mai...
nu e tarziu inca,pasarile de abia sosesc,
vestind ca mai exista o sansa ca sa imi recapat linistea.
Nu mai am timp de durere si nici sa privesc
geamatul absurd al pamantului.
Parca totul pare mai linistit,cuprins de o geana de lumina.
Daca as indrazni sa fug de mine,sa ma ascund de sangerarea mea,
poate as parea ca un far parasit si lipsit de farmec,
ca si o padure tropicala fara ploaie
sau un pol fara aura boreala.
Dar nu...aleg sa imi infrunt trecerea trecand peste toate mlastinile sufeltului...
expunandu-mi toate traiectoriile sentimentelor,
si creand o linie imaginara desupra trupuilui meu.
In cele din urma...poate ma pregatesc sa pasesc mai sus,dar nu singura...
atingand undele calde ale primaverii.

Umbre

Pasii mei trecuti
aseaza cuminti urme ale trecutului vesnic dureros...
stau si vorbesc cu luna si stelele,
vor sa imi cante imnul lor de mii de veacuri,
insa,acum sufletul meu inghtzat,vrea sa asculte doar caderea haotica frunzelor.Mi-as dori sa cuprind cerul in palme si sa il am doar pentru mine,
pentru ranile mele.
Toate gandurile-mi albastre rasar ca niste picaturi line de apa,
prea usore si prea invizibile.
Iata-te imi spune o voce,priveste aici...vezi?
Eu sunt ...tu ...oglindirea ta, ceea ce tu ai fi vrut sa fii.
nu-mi tulbura ideile si nici bataile inimii,
elibereaza-ma si lasa-ma sa traiesc fara tine...fara ochiul tau bolnav de lacrimi.
Acum simt...cum ma indepartez incet de tot de mine,de tot ce insemn eu
pentru trupul si sangele meu...poate umbrit doar de dragoste.