Timp trecut...durere

Ma incarc cu mii si mii de ganduri,
plutind prin toate lumile paralele
ale sufletului tau,prea ciudat
ca sa imi dea voie vreodata sa il iubesc.
Cum nu vezi ca pamantul nu poate trai fara lumina
si nici copacul fara frunza...
Cum as putea sa iti explic ca timpul meu scade
cu cat zilele trec mai repede,
si ca poate umbra trupului meu
ramane in urma pasilor tai;
Acum tac in fata ta si iti privesc
mainile si plamanii osteniti
de ofranda marilor iubiri.
Nici eu nu mai stiu daca
ochiul meu se va inclesta vreodata in jurul sufletului tau...
sau daca in loc de vise ,iti voi atinge buzele,
vesnic clocotind de durere.
Nu doar trupul are nevoie de schimbare
ci eu si poate ...tu.
Nu doar sufletul are nevoie de dragoste
ci si ochii,inima,pielea si fruntea.
Toate vorbele si atingerile tale au ramas imprimate pe trupul meu,
Uite ...aici a ramas urma mainilor tale,iar aici...
mai tii minte muscatura aceea adanca din coltul sufletului meu?
Acum parca s-a cicatrizat insa uneori o simt sangerand ca in prima zi.
Si incerc cu frunze uscate sa imi tamaduiesc ranile,sa le astup cu umbre si ploi.
Simt ca nu te pot avea
si stiu...ca nu vei fi al meu nicicand,
Dar ranile tale imi sfasie inima
in zeci de mii de bucati...
si chiar daca stiu ca nu exista vindecare pentru mine
Tot mai beau din cupa nefericirii...

Gand de iarna

Se petrece o zarva mare in cer...

Cu toti se pregatesc de sarbatoare,

ingerii,spiridusii,chiar si norii ce-i mai pufosi,

privesc din geamul meu omenesc agitatia lor calma.

Le zambesc usor si ma gandesc ca fara bucuria lor

zilele mele ar fi fara viata,fara speranta.

Dintr-o data,tot pamantul tace si asculta muzica dulce a cerului,

cantata de cele mai blande voci;

muze,sirene si copii,toti canta aceeasi muzica.

Acum a cazut si primul fulg,foarte singuratic,

dar caderea lui imi ofera un strop de fericire...

incetul cu incetul pamantul murdar si insetat dupa puritate,

e acoperit de inocenta cerului,mult prea pura si stralucitoare.

cat de bine e ca lumea mea...acum e acoperita de norii cerului...

in sfarsit ma simt ca si acasa.

E iarna, cand moartea trece si razele sperantei imbraca haine albe

pentru a curata lumea de imperfectiunea ei.

Suflet uscat

Vorbele mele niste uscaturi lepadate de moartea
prea timpurie a unui copac tanar.
Bucuria mea e una cu a soarelui apus dintr-odata,
care tanjeste sa vada misterul noptii

Dorinta mea de a te face pe tine sa intelegi cum sunt ,
e egala cu zadarnicia viselor spulberate.
Recunosc ,nu ma mai sfasii in fata ta
si parca toate cuvintele tale
(mult prea dulci pentru sufletul meu)
rasuna si acum undeva adanc
in labiritul trudit al durerilor.
Cum nu intelegi ca intreaga mea fiinta te cheama?
Si ca nici gandurile mele nu se mai aseaza cuminti pe firul anilor
asteptand sau poate nestiind ca poate o data
le vei da ragaz sa zboare spre tine;
chiar si fara aripi ...sau fara trup.

Sentiment

Te simt si acum
ca pe o rana adanca a sufletului meu,
cuvintele tale prea dulci ca sa-mi amageasca tineretea.
Fa-ma sa inteleg de ce nu pot uita ochii tai
si nu pot sa fiu tacuta la vocea ta.
De ce nu imi lasi mana?
Poate visele noastre s-au unitatunci cand eu visam la luna
iar tu la Soare,
cand eu am indraznit sa ma gandesc mult prea mult
la dragostea ta,
la faptul ca stihurile pot lua viata
si ca distanta dintre mine si tine
devine nula,atunci cand
incep sa iubesc...
Mai privest-mi odata ochii scaldati
in lacrimi si ocean,
mai asculta-mi vocea,mult prea dulce ca sa iti poata canta bataia inimii,
si mai intelege-ma odata,
doar o singura data;
ca sa te pot simti si trai...

Eu si timpul

Ascund in mintea mea
umbre ale unor idealuri,
mult prea tinere ca sa fie intelese de oricine.
Acum simt cum lumina imi acopera sufletul inca sangerand de dor,
si buzele-mi amortite rostesc cuvinte ciudate.

Inca simt urma atingerii tale,
muscatura ta prea adanca in inima mea...
de ce m-ai ademenit,tu,timp
nerabdator si neiertator?
Mi-as dori ca`pentru o clipa sa unesc
Cerul si Mare si din dragostea lor
sa ma nasc eu si sa te aleg pe tine...

Rezultat

Trupul meu acoperit de toate ciudateniile pamantului,
tanjeste sa cuprinda ideile egale
cu laturile unui suflet la fel
de imperfect ca si al meu.
Inca mi-e teama de intuneric
asemenea unui copil,
care de abia asteapta sa revada o raza de lumina.

Ochii mei,acum
paraleli cu unda clara
a soarelui de dimineata,
zaresc toate meridianele dragoste.

Inima,plamanul si sangele-mi
curgand,calculeaza fiecare
secunda celulara a organelor mele imbatranite.

Sunt o umbra de nimic
intr-o lume la fel de efemera si trista
precum e cerul acoperit de nori,toamna.

Acum nu mai stiu daca bucuria e tristete
sau daca recele pe care-l simt e cald.
Poate simturile mele s-au inversat
ca doi poli,care au ajuns sa se atraga la infinit.
Viata mea e inainte de real si ireal,
o vesnica fractie a unei ecuatii fara rezultat.

Noi ...ne miram

Ne miram cum sufletele noastre
inseteaz dupa dragoste.
Suntem ca cerul insetat
dupa mangaierea dulce a norilor.
Dragostea noastra e asemenea zorilor,
care se nasc din uniirea Soarelui si a noptii.
Cum stim sa ne impletim destinele...
mult prea feagede pentru a face fata
acestei lumii crunte si reci pentru a gusta fericirea...
Noi formam pamantul
iar pamantul ,oarecum,formeaza
in ascuns trupurile noastre.

Uneori

Uneori inchid ochii...
Imi imaginez ca umblu si acum
pe strazile copilariei,
Simt cum ma inepartez de tot ce am iubit,
Sunt ca o pasare care tanjeste sa revada
imensitatea infinita a cerului.
Oare tu iti mai aduci aminte de mine?
De vorbele mele,de tot ce am fost eu penru tine...
Mi-e teama ca nu ma vei mai iubi,
si ca ma vei lepada ca pe o frunza,
mult prea usor si mult prea nepasator.
Strange-ma acum de mana,
si spune-mi ca nu ai uitat sa visezi cu mine,cu luna si farul
ce ti-l-am promis candva...
Mi-e dor de tine ca de Soare,
simt cum sufletul meu creste
ca un cristal necioplit,
ranind toate partile corpului meu.
Crede-ma cand iti spun
ca va fi o vreme cand ma vei revedea,
chiar daca nu aici si acum.