Cuvinte despre mine...

De ce ...

Tu,raza de soare
Reflectata de mare...
De ce incerci sa imi furi lacrimile si ideile?
Cum nu intelegi ca noi doi vorbim
Si gandim aceeasi limba?
Imi imaginez cum ar fi sa te strang o data in brate...
doar o singura data...
si apoi...sa iti sarut fruntea.
Priveste-mi mainile,
poate prea imperfecte ca sa te mai poata cuprinde
si prea fragede sa te cunoasca;
nu te-am trait si nici nu te-am iubit.
De fiecaredata cand treci pe langa mine
parca o ceata intunecoasa mi-ar acoperi ochii,
Nelasandu-ma vreodata sa te vad.
Cum nu intelegi ca pielea mea
uneori,tanjeste dupa atingerile tale?
Imi sfasii sufletul si-l porti
pe mari umbrite si triste.
Esti umbra dulce a sufeltului meu,
mereu mai viu si mai plin de tine insuti.

Dorinta

Cat as vrea
sa te pot strange la pieptu-mi crud...
Esti jumatatea aceia sangeranda
a sufletului meu.
De fiecare data simt mangaierea ta
ca pe o durere rupta
din stihiile pamantului,
mult prea dura si mult prea aspra,
ca sa ii pot intelege menirea.
Lasa-ti privirea sa ma cuprinda
ca pe un soare imbratisat de nori;
Lasa-ti sarutul sa ma stinga
asemenea ploii,ce cade pe un pamant insetat.
Vino si implineste-ma,
Asa cum luna implineste noaptea,
Iar stelele amurgul.

Lui Adam

Adame,tu, cel mai intelept dintre oameni,
Aseaza-te aici,langa mine,
Un muritor de rand,ca tine.
Uita-te in ochii mei
Si spune-mi ceea ce eu nu vad in ai tai.
Eu ,asa cum sunt,
Am avut darul de a avea copilarie,
Stii ce e aia?
Atunci cand urli de bucurie pe strazi
Si nu te intereseaza ca vecina de la trei
Tocmai isi culcase copilul.
E atunci cand mami si tati
Niciodata nu vin acasa,fara bunatati.
Cand nu o lasi pe buni
Sa plece la culcare,
Pana cand nu iti spune o poveste.
E atunci cand iubesti si esti iubit,
Si te doare-n cot de ziua de maine.
Cand iarna si vara au arome dulci;
CAnd prieteniile se leaga pentru o viata;
Acum intelegi,Adame?
Asta nu zaresc eu
Cand ma uit in ochii tai.

Lume

Trupuri sacre acopereau pamantul,
Mult prea plin si mult prea sinistru
De sine insusi.
Mormane mari de vise
Asteapta sa fie implinite.
Copii si batrani
lovesc cerul cu bulgari azurii de lacrimi.
Mame triste si suferinde,
Inca asteapta sa isi tina
Copii nevazuti si neimpliniti in brate.
Numai eu,suflet pierdut si pustiu,
Nu pricep rostul lacrimilor,
Si cu fiecare minut trecut
Parca un clopot intors invers,
Rasuna in locul sulfetului meu.
Cum as puta sa visez?
Cand visele mele
De mult au ars naucite de soare.
Cum as putea sa zambesc?Cand zambetul meu e inghetat de cer...
Si cum as putea sa privesc ?
Cand ochii mei
De mult nu mai zaresc
Minunile iubirii.

Sunt ca Lazar,care asteptand
Glasul Domnului Sfant
Sfasia moartea,lasand-o invinsa
Trecand-o dincolo de tot ce omenirea putea spera.

................................................................................

Trupuri sacre acoprea pamantul
Mult prea plin si mult prea sinistru
de sine insusi.

Nu caut

Nu caut vorbe
Ce sa-mi aline intristarea.
Nu caut ganduri,
Ce sa-mi umple amintirea.
Caut doar liniste in suflet
Intr-o lume mult prea zbuciumata.
Uneori caut raspunsuri
Ce acopera neajunsuri.
Caut rasete si joaca de copil,
O viatza,dincolo de tot
Ce numesc eu gangavie.

Ce as putea gasi in tine?

Lume imperfect de perfecta,
ce as putea gasi in tine daca ma arunc in bratele tale?


Doua stele si o durere
nu devin doar o adiere.

Sapte fapte necurmate
Negandite si ne iubite.

Devin rob al tau
cu un gand prea rau.

Dulce viata ca o gheata
De ce ma las in ceata?

Ingelege-mi sufletul

Stiu ca tu nu-mi fuzionezi doar sufletul,
ci mai degraba il intelegi,
cand toate stau sa cada in fata mea si nu mai
am nici cea mai vaga forta ca sa indrept lucrurile,
Tu esti acolo,imi vezi pasii
imi auzi vorbele...
Uneori mi-e rusine de mine,
de gandul meu,
dar poate chiar nu pricep ca am nevoie de Tine ca de aer,
si mi-e teama sa recunosc...dar Te vreau, nu pot sa traiesc fara tine.
Tu nu imi inchizi usa atunci cand vreau sa vorbesc cu Tine
si planurile mele nu Te surprind cu absolut nimic.
Intinde-Ti bratele si cuprinde-ma,
spune-mi ca si Tie ti-a fost dor de mine.
Atinge-ma din nou...si lasa-ma sa plang pe umarul Tau,
Intelege-ma,ca sa Te pot iar simti.

Your journal

Take a piece of paper,
Write on it all your toughts...
This,will be the first page of a gentle journal
Where the light and dark,
The good and bad ,will meet.
It is about you
The way you are...
It's the mirror of your own soul
The garden of your flowers.
You may hide after the Sun
Or even the Moon...
You may love the Earth
And hate the night...
But in this game of words
It's not allow to die.

Ingeri

Daca ai stii cate lucruri as avea sa-ti spun...
Nu mi-ar ajunge o viata,
E ca si cum le-as vorbi ingerilor
Prea curiosi ,de glasul meu de muritor,
Despre cum e sa fi om,
ce inseamna sa iubesti si sa urasti
sa suferi si sa plangi.
As sta cu ei pe un nor si
Le-as spune depre imbratisarile vitale
pentru supravietuirea,ce rezulta din dragoste.
Ingerii nu stiu sa iubesca si doar sa pazeasca.
Ei nu stiu sa priveasca ci doar sa vegheze.
Sunt creaturi perfecte care uneori oglindesc imperfectiunea noastra,
Deschizand cai spre Absolut,
ne striga pe nume si pasesc in fata noastra
ca nu cumva sa cadem
si daca totusi s-ar intampla ,ne ridica
si ne sterg hainele de praf,
asa cum facea mama odinioara.
Ingerii nu stiu sa iubeasc...
Pentruca e menirea noastra sa ii invatam
Cum sa o faca.

Titlu

E normal ca toate lucrurile sa inceapa cu ...un titlu.
Viata insasi incepe cu un titlu: SUFERINTA
Apoi fiecarui capitol i se adauga un alt subtitlu.
Parcurgem asa de frumos si incet fiecare pas al calatoriei noastre,
Dar uneori,stam si facem liniste in sufletele noastre
Gandindu-ne: cum ar fi viata fara titlu?
Poate mai haotica sau mai minunata
Sau chiar mai neexplorata.
Nu am avea cum sa le dam sens lucrurilor
Si nici cuvintelor,
De fapt ar lipsi ceea ce e mai important.
Nici dragostea nu s-ar mai chema dragoste
Sau viata viata
Ci pur si simplu s-ar chema :nimic.
De aceea fie ca iubim ,fie ca uram
Sau ca traim sau murim
Asa toate au un titlu
Viata.

Eu as zice...prietenie

Eu as zice ca e prietenie ceea ce simt
Dar poate acolo in adancul sufletului meu...e altceva.
Ma gandesc ca poate ,daca am sta odata imbratisati,
Eu as vedea luna din spatele tau
Iar tu soarele din fata mea...
Nu ne-am putea zari niciodata,
Nu ti-as vedea fata ci doar, as simti imbratisarea ta dulceaga.
Dar stiu...tu esti fructul acela interzis
Mult prea dulce ca sa il gust
Si mult prea necopt ca sa il pot rupe...
Esti inconjurat de umbre pe care,uneori
Nu indraznesc sa le infrunt singura.
Oare cum te-as putea face sa a vezi
Sa iti deschid ochii si sa ma privesti,
Cum ma risipipesc in mii de bucati in fata ta.
Da...totul e un mare absurd,
Suntem ca doua suflete purtate pe aripile reci ale vantului din nord,
Aruncati ici colo pe toate meridianele Pamantului,
Nefiindu-ne permis vreodata sa ne inatalnim...