Adame,tu, cel mai intelept dintre oameni,
Aseaza-te aici,langa mine,
Un muritor de rand,ca tine.
Uita-te in ochii mei
Si spune-mi ceea ce eu nu vad in ai tai.
Eu ,asa cum sunt,
Am avut darul de a avea copilarie,
Stii ce e aia?
Atunci cand urli de bucurie pe strazi
Si nu te intereseaza ca vecina de la trei
Tocmai isi culcase copilul.
E atunci cand mami si tati
Niciodata nu vin acasa,fara bunatati.
Cand nu o lasi pe buni
Sa plece la culcare,
Pana cand nu iti spune o poveste.
E atunci cand iubesti si esti iubit,
Si te doare-n cot de ziua de maine.
Cand iarna si vara au arome dulci;
CAnd prieteniile se leaga pentru o viata;
Acum intelegi,Adame?
Asta nu zaresc eu
Cand ma uit in ochii tai.
2 comentarii:
noi avem copilarie ...el nu
Superba poezia!Un dialog cu tatal primitiv,edenic,invaluit de sentimente profunde, de dureri nespuse la timpul lor, de idei nascute din deznadejde. Adam e un muritor ca noi,si totusi un semizeu, fiind prima creatie a lui Dumnezeu, imaginea Lui fidela si totusi atat de diferita. De ce nu zareste Amelia copilaria in ochii lui?Pentru ca el nu a avut copilarie fiind creat barbat, fara amintiri si familie. Un lut care a prins viata sub mana lui D-zeu, un om efemer fara mult iubita copilarie. Felicitari Ameliei pt aceste poezii superbe,care merita cele mai sincere aprecieri!
Trimiteți un comentariu