Eu as zice ca e prietenie ceea ce simt
Dar poate acolo in adancul sufletului meu...e altceva.
Ma gandesc ca poate ,daca am sta odata imbratisati,
Eu as vedea luna din spatele tau
Iar tu soarele din fata mea...
Nu ne-am putea zari niciodata,
Nu ti-as vedea fata ci doar, as simti imbratisarea ta dulceaga.
Dar stiu...tu esti fructul acela interzis
Mult prea dulce ca sa il gust
Si mult prea necopt ca sa il pot rupe...
Esti inconjurat de umbre pe care,uneori
Nu indraznesc sa le infrunt singura.
Oare cum te-as putea face sa a vezi
Sa iti deschid ochii si sa ma privesti,
Cum ma risipipesc in mii de bucati in fata ta.
Da...totul e un mare absurd,
Suntem ca doua suflete purtate pe aripile reci ale vantului din nord,
Aruncati ici colo pe toate meridianele Pamantului,
Nefiindu-ne permis vreodata sa ne inatalnim...
Un comentariu:
O poezie care m-a infiorat de tot!Multumesc draga mea ca ai reusit sa ma ajuti sa-mi exprim si eu sentimentele prin ea.Ai stiut exact ce vrea sufletul meu sa spuna si sa strige lumii intregi.Ma identific enorm cu ea,si traiesc prin ea,multumesc inca o data!Te pup si sper sa mai continui sa scrii astfel de poezii superbe!!Cu Domnul inainte scumpa mea!
Trimiteți un comentariu