Nu am cuvinte

Iar imi sfasii sufletul in mii de bucati,
de parca durerea ce o simt mi-ar strabate nu doar oasele ci si carnea inimii.
Incep sa scriu incet pe nisip imaginea care imi tresare acum in minte,
stiu doar un lucru...ma doare si vad cum sangerez.
In arsita pieirii nu gasesc ragaz de a trece dincolo
si in urma mea cresc umbre mari
acoperindu-mi glasul si suflare.
Cum nu vezi ca nu mai sunt?
cum nu simti ca lacul uitarii ma inghite
si pestii vremii imi mananca amintirea
asemenea unui soare obosit,
aici se incheie universul meu cu lacrima .
Fara cuvinte si fara zare.

Fara sine

Uneori te strig si nu mai esti,
alteori te caut dar tu nu ai cum sa ma vezi.
Deseori ma peird in mine,in umbra si lumina mea,
ma confund si mi se pare ca traiesc viata altcuiva,
tie nu ti-a intamplat?Parca locul meu si timpul meu s-ar fi
incurcat undeva pe axa pamantului
gresindu-si astfel traiectoria.
Uita-te la mine,priveste-ma,
si spunem ca nu ma mai cunosti
ca nici nu stii daca sunt eu.
Rup din carnea mea si o dau uitarii,
inlocuind-o cu fel si fel de frunze si pamanturi,
poate intr-o zi nu imi voi apartine,nici mie nici firului de iarba,nici
razei de soare;voi fi a cuiva insa nu stiu inca a cui,
asta va ramane de vazut,nu pentru acuma ci pentru mai incolo.

sentiment de abur

Poate nu mi-ar fi teama sa pier,
un gand adanc imi sfasie tacerea,
si prin mintea mea se strecoara cioburi de sticla topita.
Nu mi-ar fi teama sa ma indragostesc din noi,
fie el bland sau cald sau oricum.
Nu imi tasneste sangele prin vene ca in trecut
e calm ca si lacul,
dar teama mi-e ca vulcanul ce se ascunde sub el
va tasni o data,candva
si lava lui imi va topi nu doar piele ci si oasele;
mi-e dor d trup de sange si adiere de vant.
Parca prezenta mea e dureros inradacinata in mlastina pieirii
dar sigur se poate scapa si de aici.

Seva

Nu voi trece dincolo de ceea ce nu sunt,promit.
Insa teama-mi e ca nu mai stiu unele lucruri,ca esenta lor piere odata cu uitarea mea.
Ziceam ca nu ma voi schimba insa in zadar am incercat sa ma infasor in mine insami,
pentru ca ceea ce am devenit acuma nu ma aduce inapoi.
Mai inchid ochii si sper ca atunci cand ii voi deschidesa vad altceva,
ceea ce iubesc sau acel lucru dupa care tanjesc...
Asa ca nimic nu poate opri trecerea .
Ma zbat si ma invart in jurul
aceleiasi axe,
de parca m-as preface cu adevart ca as vrea sa ma stiu departe.
Ma mint ca nu ma doare,ca nu sufar,
ca oasele mele raman calcificate
intr-un cavou sobru si viu,
ce uneori starneste mila,mila de viata.
Mort fiind nu ai cum sa vezi ce ti se scurge printr degete
si nici nu-ti simti sangele fierband,
e cum ai opri un copac din a-si duce seva spre frunze,
imagineaza-ti ca i-ai imbratisa trunchiul mortal,
astfel incat sa-i opresti suflarea.

nedefinit

Ca vantul de primavara
e sufletul atins cer.
Un gand profun cuprinde odaia gandurilor,
de parca sunetul unei chitarii
ar strapunge curgerea linistei.
Odihna,pace,cuvinte transcendete,
prea indepartate ca sa poate imbratisa ceva.

Nu

Nu sterg nimic din ce a ramas,
unii ar zice ca ar fi mai usor sa uiti...
dar cu uitarea ce rezolvi?
pentru ca nici timpul nu poate vindeca perfect
ceva ce ramane de neschimbat.
Mi-as dori sa ma nasc din nou si sa refac ceva,
lumea mea,gandul meu si poate zburdalnicia-mi insufletita.
As vrea sa stiu care e secretul unui om bun si intelept,
si nu sa fiu iubit ci sa iubesc,
sa caut dar sa gasesc ceea ce nimeni nu a gasit vreodata.
Inca mi-e dor de acel ceva ce mi-ar umbri usor sufletul
cu flacari de foc pur,
cu lumini din lumi stravechi
si cu adieri de vant statornic
ce nu incetaza sa adie.
Nu caut armonie intre note
si nici pefectiune intre cifre,
caut doar cuvinte si picaturi de sange transparente
care nu dor si nici nu curg.
Stiu ca ma voi cauta vesnic pe mine si vesnic nu ma voi gasi,
la fel cum soarele cauta luna
si vesnic nu-l prinde...
raman tot aici si acum.

rotund

iubeste-ma ca sa te iubesc,
gaseste-ma ca sa te gasesc,
striga-ma si alunga-ma,ca sa te inlantuiesc de mine.
Omoara-ma si invie-ma
pana dincolo de infinit,
pana dincolo de preamarit.
eu si nimenu
cineva si tu,
formam rotundul univers a efemeritatii.

Amintiri

Printre vechile mele amitiri

am gasit o carte,pictata in rosu

in ea erau ascunse toate gandurile mele.

Incepeam sa jonglez cu memoria mea,acum ceva mai ruginita,

sa le regasesc,se le plasez unde le era locul,

era un fel de puzzle al vietii.

Unele nu isi gaseau locul

doream din tot dindinsul sa refac tabloul vechi

doar ca sa imi aduc aminte cum eram.

Mi-as fi dorit sa locuiesc la polul opus ca sa pot ingheta timpul

si astfel sa traiesc mai mult,

nu nemurirea mi-o doresc ci oprirea ceasului doar pentru cateva momente.

Simt cu mi se racesc picioarele,mainile,ochii,inima,si in final sufletul.

Ma pun deoparte pentru alta zi,una asemenea celei care a trecut

si daca s-ar intampla ca ziua aceea sa nu ma geseasca

voi incerca eu sa reintorc Pamantul ,

de teama ca poate am uitat ceva in urma.