Raman

Ma gandesc de unde sa incep,
parca fiecare minut trecut,ar smulge din mine
o parte din fiinta mea...stiu ca ma apropiu de final
foarte repede...dar mai astept un pic...atat cat sa mai inflorasca trandafirii
si sa vestejeasca plopii.
Imi pierd sentimentele pe drumul lung si ingust al uitarii...
vad vremurile trecand si ma intreb daca pamantul e suficient
de puternic ca sa imi poarte visele atarnate de toti norii.
Tot eu raman...insa uneori ma ascund dupa vise,jocuri si iubiri
pe care le tin strans in pumnul meu,
de parca ele ar fi singura mea sansa de supravietuire aici.
Nu ma dor loviturile cuvintelor si nici palmele sortii,
poate ar trebui sa intind amandoi obrajii
ca sa fie parjoliti de viata.
Uneori frumuseatea gandurilor e imbracata in purpura sau in ceva stacojiu,
depinde de la cuget la cuget.
Stiu ca nu e greu sa razi in mijlocul nimicului
si nici sa plangi in culmea fericirii...
dar uneori trebuie sa invatam sa ne rapim propriile fiinte,acolo,in lumea cine stie cui.