DUMNEZEU VESNIC SI PLIN DE DRAGOSTE

Doamne,cand voi ajunge eu la acea inaltime
sa iti ating gloria si sa iti simt atingerea,
voi lua cerul si luna si tot ce ai creat Tu,
si voi scrie cu inima mea ´DUMNEZEU VESNIC SI PLIN DE DRAGOSTE¨.
Insa pana atunci imi voi stinge setea
cu stele mici si ma voi multumi cu aripi de ingeri
si faramituri de mana.
Nu-TI promit ca voi fi mereu bun
pentru ca nu stiu sa fiu inca.
Alerg si ma joc cu fiorii sufletului
ca un copil alintat de zambetul Tatalui.
Asteptand ziua in care ma vei privi in ochi
si atunci cu lacrimi sfinte
ma voi ridica de pe lespedea rece
si-Ti voi cuprinde bratul vesnic
stiind ca nici un om si nici o spaima
nu ma desparte de Tine,
Painea vietii.

InImA

Mi-as pune inima pe foaie
insa nu stiu ce sa fac,
sa o lipsec,s-o desenez sau mai bine sa mi-o pictez.
Daca m-as apuca sa o lipsec,s-ar putea ca intr-o zi
razgandindu-ma sa o vreau inapoi
iar daca as vrea sa o desenez
i-as face colturi si ar rani pe oricine s-ar apropia
insa daca m-as apuca de pictat
oare ce culoarea ar lua?nu as vrea sa fie nici prea rosie,
nici prea gri si nici prea mov mai degraba asa
alba cu storpi de rosu,gri,mov si roz
si uneori doar uneori sa aiba colturi,
sa alunge raul,
alteori sa ramana acolo tintita pe o hartie
ca sa nu o franga nimeni.
Dar cine stie in ce s-ar transforma de nu ar fi a mea?

Formal Flesh

It´s like the wind which touches my skin,
sometimes I fell my heart beating like a crazy drumb.
How could I see beyond the dreams for which I hope?
Oh,my soul,a wreg catched in a pot
and blocked in the throw of time.
even when i close my eyes i hear
your voice,they resound in my mind
like the notes of a piano,
sometimes i really wish you were here
to colect my sorrow and my pain.
Just look at me...and see me.
I promise I´m not going anywhere
untill I will touch my own flesh.

stropi de ploaie

Lumina,
calda mangaiere ce lumineaza
ceata corbilor,
gingas sunet
fiecare nota a ta ma poarta
spre alte lumi.
Ce copac muribund isi plange acum frunzele?
de parca ar si simti ca ultima toamna
s-a sfarsit.
Cade ploaia,
fara sa stie ce nu se va mai intoarce iar
asa cum a fost,
cu fiecare picatura a sa
alinta sufletul secetos al pamntului.
totusi,ce crude sunt umbrele.

Cand voi pleca de acasa

Cand am plecat de acasa,
nu ma gandaea ca voi ajunge pana aici,
asteptam mult ziua intoarcerii mele.
Eram curioasa daca cineva isi va mai aduce aminte de mine,
unii spuneau ca ma voi pierde altii ca nu voi mai fii ceea ce sunt.
Uneori as vrea sa renunt la mine la tot ce sunt eu
si sa ascult vocea ta,sa ma ghidezi in viata asa cum face un tata cu fiul sau.
Stiu ca vor fi vremuri cand ma voi simti singura si ca nimeni
nu va fi instare sa ma ajute
dar mai stiu ca dincolo de nori si soare
ma vei astepta intr-o zi,
o oarecare zi, cu bratele deschise pana la cer,
ce bine e ca te am si ce bine e sa stiu ca vei fi mereu aici.
Cand voi pleca eu de acasa
lumea se va schimba
si cu ea odata ma voi schimba si eu.

Nu am cuvinte

Iar imi sfasii sufletul in mii de bucati,
de parca durerea ce o simt mi-ar strabate nu doar oasele ci si carnea inimii.
Incep sa scriu incet pe nisip imaginea care imi tresare acum in minte,
stiu doar un lucru...ma doare si vad cum sangerez.
In arsita pieirii nu gasesc ragaz de a trece dincolo
si in urma mea cresc umbre mari
acoperindu-mi glasul si suflare.
Cum nu vezi ca nu mai sunt?
cum nu simti ca lacul uitarii ma inghite
si pestii vremii imi mananca amintirea
asemenea unui soare obosit,
aici se incheie universul meu cu lacrima .
Fara cuvinte si fara zare.

Fara sine

Uneori te strig si nu mai esti,
alteori te caut dar tu nu ai cum sa ma vezi.
Deseori ma peird in mine,in umbra si lumina mea,
ma confund si mi se pare ca traiesc viata altcuiva,
tie nu ti-a intamplat?Parca locul meu si timpul meu s-ar fi
incurcat undeva pe axa pamantului
gresindu-si astfel traiectoria.
Uita-te la mine,priveste-ma,
si spunem ca nu ma mai cunosti
ca nici nu stii daca sunt eu.
Rup din carnea mea si o dau uitarii,
inlocuind-o cu fel si fel de frunze si pamanturi,
poate intr-o zi nu imi voi apartine,nici mie nici firului de iarba,nici
razei de soare;voi fi a cuiva insa nu stiu inca a cui,
asta va ramane de vazut,nu pentru acuma ci pentru mai incolo.

sentiment de abur

Poate nu mi-ar fi teama sa pier,
un gand adanc imi sfasie tacerea,
si prin mintea mea se strecoara cioburi de sticla topita.
Nu mi-ar fi teama sa ma indragostesc din noi,
fie el bland sau cald sau oricum.
Nu imi tasneste sangele prin vene ca in trecut
e calm ca si lacul,
dar teama mi-e ca vulcanul ce se ascunde sub el
va tasni o data,candva
si lava lui imi va topi nu doar piele ci si oasele;
mi-e dor d trup de sange si adiere de vant.
Parca prezenta mea e dureros inradacinata in mlastina pieirii
dar sigur se poate scapa si de aici.