Oare de cata liniste e nevoie ca sa acoperi urletul Pamantului?
In zadar ne cautam pe noi insine daca sufletele noastre devin umbre legate cu lanturi reci,
e un fel de oboseala a duhurile prea incarcate ca sa se poata odihni.
Eu insami zac pe un nor de indoieli asternut cu toate imaginile luminii.
Nu e asa tarziu...aerul se imbata cu miros dulce de mimoza proaspata,
la fel cum o inima se umple cu speranta.
e ceva ciudat in timpul asta,parca fiecare ticait al ceasului
ma preface intr-un muritor si mai muribund.
Uneori ma simt ofilita sau mai bine zis doar inghetata de adierile
rapide ale orizontului,vesnic alergand in fata mea,
e vorba de ceva mai mult decat de un sentiment;
un fel strangulare a ideilor sau o seva a sangelui.
Cine stie? dincolo de cuvinte se afla necuvintele,
si daca dincolo de iubire se afla adorarea;
atunci poate dincolo de trecere se afla neoboseala...aripilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu