Dor

Nu ma intrebi niciodata de mine,
de omul din mine care uneori tanjeste dupa luciditate;
in van incerc sa iti explic cum sa ma iubesti,
adevarul e ca nici nu iti dai silinta.
Ma simt de parca i-as arunca Universului planete noi
doar asa ca sa se obisnuiasca cu ceva dureros,
sunt in criza de sange pentru ca hematiile mele mor incet
si devin mai alba sau mai transparenta.
Golul asta imens ce-l simt e ca o pata de cerneala,
il sterg cu zdrente umede sperand ca va dispare,dar imi fac mai rau.
Mi-e tare dor de vorbe,
de priviri si flori
mi-e insa si mai dor de mine si de tine,
de noi doi asezati in noapte pe o banca,
de povesti fara rost si de rusine,
mi-e rau dor de fluturi din stomac,
de frumusete si siguranta.
Acum, ma intreb cand va mai fi
prima clipa din sfarsit,
sfarsit.