Metamorfoza

Dintr-o ma simt umilta de propria-mi fiinta,
si tot ce gandesc sau tot ce vorbesc
ia forma unor umbre geometrice ciudate,
de parca tot trupul meu ar fi un minus si un plus infinit
adunat intr-o singura idee.
Poate constiinta mea a ramas blocata
in celula intunecata a tacerii,
fara lumina si fara speranta.
Imi pierd cuvintele poate si simturile,
pierd marea,cerul,stelele ,soarele
tot ce imbratisam eu cu atata durere.
Uneori ma pregatesc sa vestejesc,sa cad ,sa ma ofilesc...
pentru ca mai apoi,asemenea viermlui,sa ma nasc din nimic,
sa prind aripi si sa zbor
ca un fluture lovit de vantul etenitatii.