E asa de tarziu acum,
ma asez pe un munte si privesc
de undeva de sus
caderea calma a frunzelor...
Ma privesc pe mine insami,
inima,plamanul meu pacatos;
sufletul meu manjit de vise care
uneori colinda prin Univers,
asemenea unui copil
ce exploreaza taramuri noi
si nemaivazute de ochii lui inocenti.
Ce sunt eu fara tine?
Fara gandul tau
care uneori ma patrunde ca o sabie cu doua taisuri...
E tarziu acum,si plang
Pentru ca toamna dragostei
s-a asternut si peste tinutul meu,
peste fiinta mea spulberata
de aripile tale de inger...cazator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu