Ciudatenie

Ascult soapta calma a marii...imi spune povesti ce cutremura pamantul,
imi mangaie obrajii cu picaturile-i line de apa.
Iubesc imagine ei,de parca toata fiinta mea ar fi o capodopera mareata a fapturii ei,
ii ador unduierile dulci si imbratisarea-i dulceaga;
poate uneori imi oglindesc bucuriile in firele albe de nisip.
Ma asez pe un val si nu mai indraznesc sa iubesc si nici
macar sa istorisesc cuiva gandurile-mi haotice,
probabil ca nici pescarusul nu mai zboara
in directia soarelui,distorsionandu-si astfel traiectoria.
Mi-e dor de liniste,de stele de Soare si chiar si de noapte,
mi-e dor sa fiu eu insami si visele mele abandonate prin caile paralele ale lumi.
Acum traiesc,dar parca sufletul meu calatoreste prin alt univers,necunoscut inca de mine,
invatand sa traiasca in nesiguranta.
Uneori aud plansul ingerilor, si imi ridic ochii stiind
acum e timpul cand sperantele mor.
Odata cu trairea meu toata creatia s-a schimbat,
muntii parca au o alta forma,apele traverseaza alte cai;
si oamenii...ei...si-au inchis ochii trecand dincolo curcubeu,de nori,
dincolo de freamatul inghetzat al tacerii.