Nu inteleg caderea noptii,
si nici impletirea amurgului...
sau cum dintr-o creanga uscata rasare viata.
Toate tainele lumii parca stau ascunse de ochii mei,
asemenea stelelor de mare.
M-as uit in adancului trupului meu
in celulele zglobii ale inimii...
as fi curiasa de miscare sangelui,
de functia tuturor organelor mele.
Cine imi angreneaza miscare?
Durerea si tacerea?
De cata stradanie e nevoie ca sa imi descifrez numarul gandurilor,
poate ele sunt asa de multe incat nici nu mai au numar.
Poate nu imi e chiar atat de trista visarea...
Raman uimita de oscilatia trairilor mele,
le-as putea asemana cu palpaiala razelor de soare ascunse dupa nori...
Acum zambesc si imi dau seama ca toata faptura e un...neinteles mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu