¨Nu privi inapoi la mine...
s-ar putea ca privirea ta sa ma arda.
Nu-mi atinge nici macar mainile, mi-e tare teama ca ai sa ma ingheti.
Poate ar fi mai bine sa ma parasesti,
a sosit timpul cand eu nu mai depind de cuvintele tale...
ma vezi? sunt viu chiar daca tu m-ai purtat prn toate tenebrele lumii.
Nu-mi lua identitatea,lasa-ma sa ma recunosc
sa stiu de unde am pornit si sa fiu ceea ce imi doresc eu.
Nu te intoarce...uita-ma.
Acum las sa cada duhurile calde ale lacrimilor mele
stiind ca dincolo de maine nu te voi mai zari,
te sterg din gandul meu ca pe o maintire mult prea dureroasa.¨
Asa sunau cuvintele sufletului...care urma acuma sa paraseasca celula calda a trupului.
Se simtea liber ca adierea de vant...nimic nu-i mai statea in cale...poate doar aerul
unei dimineti cu flori inghetate pe pamant,
pamantul era pustiu ca o lumina fara stralucire...
Oarecumva era eclipsa sufletului si a trupului.
de a-si pastra identitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu