Tie

Iubire,te-as proteja cu toate celulele fiintei mele,

as cum faceam la inceput.

Stiu acum ca uneori trebuie sa inveti sa iubesti pe cineva,

esti copia mea perfecta

in tine imi oglindesc gingasia si dulceata surasului

mi-e dor de tine ca de cer

si ma dor lacrimile tale.

Promit ca voi incerca sa iti alin durerile

si ca te voi iubi asa cum stiu eu mai bine...

mama

Ascundere

Oare cum as putea transforma indoiala intr-o
fiinta careia ii este teama sa priveasca
dincolo de ceea ce poate fi?
De multe ori ma pierd in mine,in gandul meu
de parca nu as avea alta scapare de panica
ce imi cuprinde uneori sufletul.
As vrea sa vorbesc nu doar despre
ochi si buze inrobite,
iata ca uneori e chiar o agonie fiinta ,
nu poti trece dincolo de ea
si nu poti pasi nici inapoia ei.
Nu mi-e rusine sa recunosc ca mi-e teama
de ceea ce nu sunt si de ceea ce am fost,
ma tavalesc prin neatul trecutului
de parca el ar fi singura mea sansa de supravietuire;
asemenea apusului care a doua oara nu mai este acelasi.
Organele mele sufera de fiecare data
cand imi moare bataia inimii,
poate e indeajuns doar sa spun ca ...mi-e teama,
dar nu stiu de ce.

Revers

Azi s-ar putea sa ma reintorc in vechea mea cochilie,
de teama ca tot ce a fost nou mi-a sfarmat launtrul ,
cuprins de vrajile sentimentelor.
Uneori simt cum oasele mele se incolacesc,asemenea unei batai de inimi
ce tanjeste sa paraseasca inima.
Iata-ma,sunt captiva propriilor pacate
la fel cum noapte,zilei.
Poate mi-e sortit sa trec pe aici
sa astept in liniste ceea ce va urma
si sa nu imi fie groaza sa las totul la pamant,
si astfel cu mainile amandoua ridicate,sa recunosc
ca imi place sa traiesc in trecut
si ca mi-as dori sa intorc timpul de mii de ori
doar ca sa imi dau seama ce am gresti.

Nu am nume

S-ar presupune ca as incepe de la sfarsit si inceputul m-ar astepta
la celalalt capt al idei.
Ar fi o creatie de ceva fara urma,
poate un lucru carui nu i s-ar potrivi nici o denumire.
Datele problemei sunt foarte clare,
ni se dau doua cuvinte care impreuna formeaza un intreg
daca am scadea doua litere din cuvant tot ar mai insemna ceva,
insa cand nu are valoare,mana mea si mana ta il lasa sters,
la fel ca pe o picatura de apa uscata.
Hai sa gandim bine lucrurle si sa vedem de unde incepe sfaristul si unde ajunge inceputul,
daca nici culoare nici simtul si nici vazul nu umple ceea ce creed eu.
De aceea spun ca ce vad eu intr-un final nu are nume.

Zdrente

Incerc dinadins sa imi pastrez macar o parte
din zdrentele pe care le-am adunat,
nu as vrea sa ma despart inca de ele,mi-e teama.
Cine stie ce se va intampla daca eu le voi parasi?
Nu as vrea ca altcineva sa le vada,
sunt ponosite ca sa mai pot schimba ceva la ele,
dar simt ca vechimea lor e egala cu anii mei,
cu iubirile si temerile mele.
Ma simt in siguranta atata timp cat ele nu ma parasesc,
sau nu imi cere cineva sa le parasesc;
recunosc,le indragesc, dar nu mai stiu pentru cat timp.

Amestec de idei

Oare de cata liniste e nevoie ca sa acoperi urletul Pamantului?
In zadar ne cautam pe noi insine daca sufletele noastre devin umbre legate cu lanturi reci,
e un fel de oboseala a duhurile prea incarcate ca sa se poata odihni.
Eu insami zac pe un nor de indoieli asternut cu toate imaginile luminii.
Nu e asa tarziu...aerul se imbata cu miros dulce de mimoza proaspata,
la fel cum o inima se umple cu speranta.
e ceva ciudat in timpul asta,parca fiecare ticait al ceasului
ma preface intr-un muritor si mai muribund.
Uneori ma simt ofilita sau mai bine zis doar inghetata de adierile
rapide ale orizontului,vesnic alergand in fata mea,
e vorba de ceva mai mult decat de un sentiment;
un fel strangulare a ideilor sau o seva a sangelui.
Cine stie? dincolo de cuvinte se afla necuvintele,
si daca dincolo de iubire se afla adorarea;
atunci poate dincolo de trecere se afla neoboseala...aripilor.

Intuneric si lumina

S-a sfarsit...acum parca tot intunericul ar fi biruit pamantul,
toate fantasmele pamantului s-a bucura de victoria caderii dragostei.
Traim in minciuna si pretindem ca lumina s-ar reaprinde in sufletele noastre...
dar nu...fiecare gand pierdut aduce cu sine daramarea propriei inertii...de parca noi insine ne-am bizui pe ceea ce zidim.
E ca si cum ai intorce copacul din evolutia lui,
sau i-ai cere melcului sa paseaca mai repede pentru ca adie un vant puternic.
In zadar ne cautam pe noi daca nu avem de unde sa ne hranim fiintele
prea intunecate cu...lumina.
De aceea dragostea moare si invie ori de cate ori atingem culmile raului.

Raman

Ma gandesc de unde sa incep,
parca fiecare minut trecut,ar smulge din mine
o parte din fiinta mea...stiu ca ma apropiu de final
foarte repede...dar mai astept un pic...atat cat sa mai inflorasca trandafirii
si sa vestejeasca plopii.
Imi pierd sentimentele pe drumul lung si ingust al uitarii...
vad vremurile trecand si ma intreb daca pamantul e suficient
de puternic ca sa imi poarte visele atarnate de toti norii.
Tot eu raman...insa uneori ma ascund dupa vise,jocuri si iubiri
pe care le tin strans in pumnul meu,
de parca ele ar fi singura mea sansa de supravietuire aici.
Nu ma dor loviturile cuvintelor si nici palmele sortii,
poate ar trebui sa intind amandoi obrajii
ca sa fie parjoliti de viata.
Uneori frumuseatea gandurilor e imbracata in purpura sau in ceva stacojiu,
depinde de la cuget la cuget.
Stiu ca nu e greu sa razi in mijlocul nimicului
si nici sa plangi in culmea fericirii...
dar uneori trebuie sa invatam sa ne rapim propriile fiinte,acolo,in lumea cine stie cui.